Vin de la o sesiune de parenting initiata de scoala la care merge baiatul meu de 7 ani.
M-am intors de acolo speriat de lumea in care va trai el cand va fi mare, lumea in care va merge el o o sesiune de parenting pentru baiatul lui.
Cand il ignoram pe Christos, uitam de el si cand ne stergem la fund dar si cand alegem tiparul figurii paterne cu care sa hranim cresterea pruncilor nostri.
Fara un Christos in suflet suntem ca trestia in bataia vantului progresist.
Si pentru ca am putea fi tentati sa ne intoarecem pentru o secunda la El pentru un sfat, o psiholoaga autodidacta cu regim selectiv de lecturi ce-si traieste inca senin tineretea dinaintea plozilor tine mortis sa ne impiedice si ne cheama la 9 dimineata pentru ne linisti, pentru a ne pune capat framantarilor noastre valide de parinti responsabili
Nu este pericol mai mare decat acela de a te linisti, de a-ti curma abrupt freamatul intern la indemnul impostorilor, de adopta o concluzie din oferta generoasa a Orfelinatelor de Ideilor Sterpe si Viziuni Discromatice ale Lumii.
Pentru ca adaptarea, renuntarea, sacrificiul, toate sunt rod al freamatului, al procuparii constante, al nelinistii.
La fel cum mama ancestrala era tot timpul in stare de alerta in preajma puilor, la fel parintele modern are obligatia de a ramane vigilent in fata propriilor trairi si a pericolelor ce-i pot leza dezvoltarea personalitatii copiilor.
„Nu am venit să aduc pace, ci sabie” a zis Christos. Iar noi, copiii unei lumi crescute la genunchiul Lui, uitam de conditia umana, de clocotul cu care suntem binecuvantati sa traim si cadem in capcana de a ne cumpara “linistea” de la vanzatorii de “pace”, de la o psiholoaga care ne prescrie grabita o reteta de parenting.
Scena de azi in care sase mame, toate in jurul varstei de 45 de ani, adanc patrunse de intensitatea mesajului si luminate la fata de revelatiile lui, ascultau si luau notite despre cum sa-si creasca copiii de la o fatuca proaspat iesita din adolescenta care structurase in cateva slide-uri o impartire grosiera pe categorii de personalitate atat a parintilor cat si a copiiilor, scena asta mi-a aratat fortele nebanuite ale ridicolului si ale imposturii odata ce sunt institutionalizate (sedinta petrecandu-se in cafeteria scolii).
Unele dintre mame aveau chiar 3 copii, dintre care cel mai mare probabil ca era cu cativa ani mai mic decat psiholoaga scolii.
Am incercat sa-mi imaginez acelasi grup de mame, pe plaja sau la terasa unui restaurant, intr-un cadru informal, puse in fata in fata cu impostoarea si nu am reusit sa recladesc mental scena in care ele asculta absorbite de trans-mama inchipuita a scolii.
Asa cum un transgender se naste femeie dar se simte barbat iar apoi lupta toata viata pentru institutionalizarea conditiei lui, in acelasi chip bolnav fatuca de azi se simtea mama si explica mamelor reale, intr-un limbaj de la egal la egal, cum sa-si creasca copiii.
Reteta vanduta asigura parintele zbuciumat ca democratia este solutia universala care-i garanteaza ca plodul lui nu va trece prin suferintele maturizarii si ca nu va resimti mai tarziu in adolescenta nevoia de rebeliune impotriva parintilor.
Ca si cum suferinta asociata procesului de maturizare si sentimentul de rebeliune fata de generatia anterioara, doua constante din viata omului de mii de ani, ar fi pandemice si trebuie eradicate cu orice scop. Or fi, doar ca impostoarea omite comod sa ne spuna pe ce se bazeaza.
Pericolul nu il constituie reteta de parenting in sine, ci afirmatia ca poate exista o (singura!) reteta universal valabila despre cum trebuie crescuti copiii. De aici pana la interzice restul abordarilor mai este doar un pas mic.
Taramul fertil pe care vine acest pericol este disponiblitatea purtatorului de MasterCard de a crede ca prin simpla achizitie a unui indrumar de parenting, a unei retete de farmacie, a bifat responsabilitatea de parinte.
Adevarata crima din aceasta vanzare se face prin inocularea ideii ca odata ce ai mers la curs si ai obtinut diploma de parinte democratic iti poti anihila preocuparile critice de parinte, poti curma insomniile nascute din nesigurantele parintesti.
Prin omisiune, reteta cu contine reactiile adverse ale substantelor active, ea doar vindeca.
Fiecare descopera pe cont propriu acasa ce alergii si ce efecte secundare are, impostorul nu este neaparat interesat de ele astfel incat sa te puna in garda.
Se admira cu lacomie in ochii epifanici ai adeptelor si-si consuma intens episodul narcisist sub tutela institutiei protectoare: va trebui sa-i ajunga pana saptamana urmatoare, cand va straluci iar pe scena.
Suntem inconjurati de Mesii, de profeti chiori care ne salveaza programatic si contra cost de ori cate ori nu avem nevoie.
Dumnezeu e viu cand nu obosesti sa te intrebi si sa pui la indoiala. Dumnezeu e deja mort daca te bucuri sa iesi din farmacie cu o reteta de viata.
Cand Dumnezeu a murit a lasat in urma un popor fara Calauza, curtat la fiecare pas de cate trei-patru profeti de meserie, deghizati in activisti, psihologi, speakeri, traineri.
Adica toti cei care nu au mai prins licenta de taximetrist si au avut rapid nevoie de o vocatie in care sa-si imbrace lenea si plictisul existential.
Samani de gravide deprimate, vindecatori de depresii, salvatori de planete si de insecte, vraci de traume inchipuite, oracoli ai incalzirii globale… cu totii au in comun scopul intrinsec de a-ti distrage atentia de la Catedrala, asemenea vanzatorilor de suveniruri sau carciumilor fara musterii ce-si angajeaza plasatori: “Hello Guys, please come in!”
La fel cum restaurantele cu locatie buna dar mancare proasta au nevoie de menu-uri cu poze si astfel de plastori ce-si agata clientela, tot asa si idelologiile sterpe au nevoie de o aramata de profeti impostori angajati la norma convertirii.
La fel cum plasatorului nu ii pasa de fapt de foamea ta, la fel nici profetului de sufletul tau.
Cand ii vad in jurul meu am senzatia turistului din piata centrala a orasului a carui admiratie contemplativa pentru catedrala este brusc intrerupta de chelnerul ce-l trage de mana sa se aseze la una din mese.
Fara sa-l intrebe daca ii e foame, daca-si permite nota de plata, daca-i place paellia, daca nu cumva e vegetarian sau daca are alergie la gluten.
Fara sa-i pese de fapt daca mancarea lui grasa ii vor creste colesterolul. Eventual in detrimentul serotoninei.
Totul graviteaza in jurul iubirii.
Christos iubeste omul si dragostea lui mare pentru oameni ne-a ramas in Mesajul Lui, pe cand dragostea narcisita a profetilor cu PFA este dragoste pentru estetica mesajului in sine, omul cade in subsidiar.
Omul modern, sluga grabita a propriului ego narcisist, cu ecoul vocilor profetice proaspat in minte, se vindeca de trei ori intre doua semafoare si ajunge la Mall un om mai bun, un om mai Curat.
Caci exista si un beneficiu al spalarii pe creier: devenim mai curati!